Administrarea laptisorului de matca

 
 

1. Se recomandă consumul în cure de 6 săptămâni pentru beneficii maxime.

Pur:

Se administrează sublingual până la dizolvare totală, dimineața, cu 20 - 30 minute înainte de masă.

Copii - 0,5 g/zi 
Adulți - 1-2 g/zi
 

Omogenizat în miere 2%:
(Ex: 10g lăptișor de matcă PUR în 500g miere crudă)

Copii - 1-2 lingurițe/zi
Adulți - 1-2 linguri/zi

2. Ca și ingredient în prepararea tratamentelor cosmetice pentru ten sau pentru păr.

 

Cura cu lăptişor de matcă pur este de ajutor la orice vârstă : în cazul copiilor, stimulează creşterea şi previne infecţiile (câte o linguriţă dozatoare pe zi), elevilor în timpul examenelor - pentru asimilarea cu uşurinţă a noilor cunoştinţe (câte o linguriţă dozatoare pe zi), adulţilor- pentru un randament mai bun, fizic şi psihic (două linguriţe dozatoare pe zi). Vârstnicilor li se recomandă două cure anuale de câte trei luni, pe parcursul cărora se administrează 1-3 grame pe zi, iar efecte benefice asupra tonusului, imunităţii, apetitului şi memoriei nu întârzie să apară.   

 

Lăptişorul de matcă pur crud are, asa cum am vazut deja, o consistenţă cremoasă, culoare alb-gălbui, uşor translucidă şi un gust acrişor, puţin astringent.

Dacă însă nu vă place gustul lăptişorului de matcă pur, care este - ce-i drept - un pic cam acrişor, puteţi încerca produse apicole combinate, precum lăptişor de matcă dizolvat în miere, alături de polen şi propolis, sau lăptişor de matcă dizolvat în miere alături de ginseng, pe care orientalii îl numesc rădăcina vieţii şi care, ca şi lăptişorul de matcă, are darul de a întârzia procesul de îmbătrânire. Oricare din aceste variante nu numai că sunt sănătoase, dar au şi un gust foarte plăcut şi sunt foarte simplu de administrat

Lăptişorul de matcă pur se poate amesteca cu miere de albine; proporţia de amestec este de 10 g lăptişor pur la 500 g de miere de albine. Această concentraţie este benefică pentru orice afecţiune. În diabet, lăptişorul de matcă se poate consuma, ca atare, deoarece nu modifică indicele glicemic.

Doza terapeutică în cazul diferitelor afecţiuni este stabilită de medicul specialist. În principiu, se administrează sublingual câte o linguriţă cu lăptişor.  Şi la noi în ţară există lăptişor de matcă pur sau ecologic, folosit pe scară largă în Japonia, în Statele Unite, în Anglia şi în Franţa. 

 

Acţiunile cele mai frecvent amintite în recomandări şi care au fost confirmate constant de relatările consumatorilor de laptisor de matca sunt grupate în două categorii: efecte benefice ale administrării interne şi efecte benefice rezultate în urma folosirii externe a lăptişorului de matcă.
În ceea ce priveşte administrarea internă, cele mai frecvente efecte sunt cele legate de reglarea apetitului, de îmbunătăţirea aspectului pielii, de creşterea libidoului şi a performanţelor sexuale, de creşterea rezistenţei la infecţiile virale, de scăderea tensiunii arteriale în caz de hipertensiune, de creşterea tensiunii arteriale în caz de hipotensiune, de scăderea nivelului colesterolului sanguin, de ameliorarea simptomatologiei în caz de anemie şi arterioscleroză şi în general de o considerabilă ameliorare a stării de sănătate în cazul bolilor cronice şi incurabile.

Lăptişorul de matcă administrat oral timp de 1-2 luni, fie prin înghiţire, fie prin administrare sublinguală în doze de 0.5 - 1gr/zi mg zilnic are efect tonic şi stimulent, cu un pregnant efect euforizant la oamenii sănătoşi.

În ceea ce priveşte administrarea externă, cele mai frecvente rezultate benefice constau în stimularea reepitelizării, vindecarea unor boli de piele, normalizarea secreţiei sebacee (secreţia grasă a glandelor din piele) şi un pregnant efect antirid.