La ce este bun polenul crud?

 

Polenul crud conţine toţi micronutrienţii necesari pentru sănătatea noastră, care de multe ori lipsesc din alimentele moderne rafinate şi supraprocesate. Acesta are în compoziţia sa toate mineralele prezente în organismul nostru, dar şi majoritatea vitaminelor şi principalele enzime şi proenzime, alături de multe alte elemente active, vitale pentru sănătatea noastră.

Polenul crud reprezintă una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale, majoritatea sub formă de aminoacizi, care se absorb direct în tubul digestiv, fără a necesita un efort din partea organismului. Astfel, el reprezintă o sursă excelentă de proteine, mai ales pentru vegetarieni sau pentru cei ce ţin post. Compoziţia complexă a polenului crud face din acesta un aliment natural complet, foarte benefic pentru organismul nostru.

 

Haideti să vedem în continuare care  sunt principalele beneficii ale polenului crud:

 

 
 

1. Polenul crud este un energizant natural, întăreşte imunitatea şi echilibrează digestia

Polenul crud este un aliment complet şi complex, având un rol echilibrant, dinamizator şi revitalizant asupra organismului uman. Gama nutrienţilor care se găsesc în polenul crud fac din acesta un excelent energizant natural. Carbohidraţii, proteinele şi vitaminele B care intră în compoziţia sa te pot ajuta să rămâi în formă toată ziua prin sporirea rezistenţei la efort şi lupta împotriva oboselii.

 

Polenul crud reprezintă şi un efficient trofic muscular, creşte capacitatea de efort şi îmbunătăţeşte performanţele sportivilor, combate stările de slăbiciune şi anemiile, fiind un puternic remineralizant şi vitaminizant. El reprezintă un excelent întăritor pentru copii, precum şi pentru vârstnici sau persoanele afectate de stres sau aflate în convalescenţă.

 

De asemenea, polenul crud îmbunătăţeşte activitatea creierului, susţine memoria şi diminuează depresia psiho-emotională. Polenul crud te face mai voios şi mai optimist. Cu un aport de glucide în jur de 30%, polenul crud este recomandat şi diabeticilor, datorită capacităţii de a regla nivelul glucidic.

 

Polenul crud are proprietăţi antiseptice şi antibiotice, care protejează corpul împotriva bolilor virale. Acesta întăreşte sistemul imunitar, detoxifică întregul organism şi echilibrează metabolismul celular, fiind un real ajutor în combaterea bronşitelor, tusei şi gripei.

 

Un lucru destul de puţin cunoscut este faptul că polenul crud este un probiotic vegetal, ceea ce îl face un reglator perfect al funcţiilor digestive. Recentele cercetări microbiologice de laborator au arătat că polenul crud are un important conţinut de lactobacili şi bifidobacterii care provin din stomacul albinelor. Acestea sunt folositoare tubului nostru digestiv pentru că refac flora habituală. Prin conţinutul său de lactobacili natural dezvoltaţi, polenul crud este la fel de util ca iaurtul. Totodată, prezenţa lactobacililor naturali din polenul crud realizează şi o inhibiţie directă asupra germenilor patogeni din tubul digestiv, aşa cum au demonstrat experimentele lui Patrice Percie du Sert. În plus, polenul crud conţine câteva tipuri de drojdii, care la nivelul intestinelor ne protejează contra instalării unor micoze. Prin compoziția sa, polenul crud reface flora intestinală, previne inflamațiile colonului, susţine ficatul, normalizează nivelul de colesterol si de trigliceride.

 

2. Polenul crud tratează alergiile, protejează aparatul respirator şi ajută sistemul cardiovascular

 

Spre deosebire de polenul purtat de vânt, numit şi anemofil, cel recoltat de albine, numit entomofil, nu produce alergii. Dimpotrivă, consumul regulat de polen crud poate reduce alergiile cu până la 20-40%. Dr. Leo Conway, doctor în medicină din Denver - Colorado, a raportat că 94% dintre pacienţii lui au scăpat complet.
 

Polenul crud reprezintă şi una dintre cele mai bogate surse de seleniu, un excelent antioxidant, detoxifiant şi cu un important efect antitumoral. Cantitatea mare de antioxidanţi din compoziţia sa îi conferă polenului crud un puternic efect anti-inflamator asupra ţesuturilor pulmonare, protejând astfel aparatul respirator, fiind recomandat inclusiv împotriva astmului.

 

Un alt element important prezent în polenul crud este rutina, rutozid sau vitamina P, un bioflavonoid antioxidant esenţial pentru persoanele cu afecţiuni cardiovasculare. Acesta ajută la întărirea capilarelor, a vaselor de sânge, în cazul problemelor circulatorii şi corectează nivelul colesterolului. Puterile lui deosebite pot ajuta la prevenirea infarcturilor şi atacurilor cerebrale.

 

 

3. Polenul crud previne îmbătrânirea prematură, combate prostata şi stimulează fertilitatea

Polenul crud este un important aliat împotriva tuturor simptomelor de îmbătrânire prematură. Conform doctorului G. Liebold, din Karlsruhe, Germania, "Polenul crud constituie o profilaxie excelentă şi un tratament terapeutic împotriva tuturor simptomele de îmbătrânire prematură. Polenul crud ar trebui să fie considerat un tratament geriatric universal sub forma unui remediu natural.

 

El previne osteoporoza şi formele de cancer hormonodependente, precum cel de sân sau de prostată şi reduce efectele secundare ale chimioterapiei.

 

Bărbaţii care suferă de hiperplazie benignă de prostată pot găsi alinare în folosirea polenului crud. Prin conținutul ridicat de vitamine B, E, C, acizi grași polinesaturați, antioxidanți, polifenoli, minerale și oligoelemente, polenul crud ajută la suportarea tratamentelor şi la reducerea inflamaţiei pentru a opri impulsurile frecvente de a urina.

 

Fiind foarte bogat în acid folic (vitamina B9), polenul crud are efect de creștere a fertilității și de protejare a embrionului pe durata sarcinii. De asemenea, acesta ajută la susţinerea potenţei, la creşterea libidoului şi la recuperarea funcţiei reproducătoare.