Polenul crud este acea pulbere fină care se formează în staminele florilor, necesară pentru fecundare, pe care albinele o amestecă cu salivă şi o transportă în coşuleţele cu polen de pe picioruşele lor posterioare.

Există două tipuri de polenuri: anemofile, cele purtate de vânt și entomofile, cele purtate de insecte. Albinele nu recoltează polenuri purtate de vânt deoarece acestea conțin anumite substanțe toxice, fiind responsabile și de alergiile pe care unii oameni le au la polen. În schimb, polenul cules de albine este foarte nutritiv. Pentru albine, polenul crud reprezintă sursa lor de hrană, iar de calitatea polenului recoltat depind energia şi puterea de apărare a familiei de albine.

Polenul crud este moale şi are un miros floral pregnant, fiind unul dintre cele mai pure şi mai complete alimente, un adevărat miracol al naturii, utilizat încă din Antichitate de către egipteni şi chinezi ca medicament natural şi factor de întreţinere al organismului. Acesta şi-a demonstrat pe deplin virtuţile terapeutice în cadrul numeroaselor studii clinice şi de laborator.

Care este diferenţa dintre polenul crud şi polenul uscat?

Există o mare diferenţă între polenul uscat, pe care îl găsim de obicei în comerţ şi polenul crud. Uscarea polenului presupune încălzirea acestuia la temperaturi de aproximativ 38-40 grade Celsius. Astfel, sunt distruse majoritatea substanţelor active din compoziţia polenului, care nu rezistă la temperaturi ridicate.

Polenul crud este congelat imediat după recoltare şi păstrat ca atare. Acesta este un aliment viu care are, în plus față de polenul uscat, lactofermenți ce ajută la regenerarea florei intestinale, enzime esențiale pentru buna funcționare a organismului, bacterii benefice și antioxidanți care elimină radicalii liberi din organism. Acest produs al stupului este păstrat în forma sa naturală, crudă, pură și neprelucrată, pentru a garanta eficiență terapeutică maximă.

Istoria polenului crud

Pana in 1992 polenul s-a utilizat doar uscat. In martie 1992, Patrice Percie du Sert (in imagine),  inginer agricol si apicultor pasionat din Franta, era intr-o stare alterata de sanatate din cauza muncii extenuante.

Medicul i-a spus ca nu mai poate continua la fel ca pana atunci. Cum albinele incepusera recoltarea polenului, atras de culorile placute si proaspete ale granulelor s-a lasat purtat de dorinta de a-l gusta pentru prima oara direct din colector. Era atat de placut in stare prospata incat nu s-a oprit pana nu a mancat o cantitate considerabila (intre 100 si 200g).

Ziua urmatoare tentatia s-a repetat, apoi a observat ca se simte mai bine. Dupa o saptamana avea din nou vivacitatea si optimismul de dinainte. Era totusi nedumerit de cele petrecute si se intreba daca polenul fusese sursa starii sale de bine. Mirarea sa se datora faptului ca de curand isi incheiase cura uzuala de polen uscat, fara sa fi observat o schimbare notabila in starea sa.

Spre a se convinge, a facut o pauza de o saptamana in consumul de polen crud, observand ca din nou se simte mai rau, apoi a reluat cura.

A facut acest lucru de trei ori spre a-si confirma observatia, dupa care a inceput sa ofere polen crud in locul celui uscat apropiatilor sai. Imbunatatirile erau evidente, la toti cei care il consumau, astfel ca s-a dedicat cercetarii si promovarii polenului crud ajungand sa coordoneze un intreg laborator de studii in domeniu.

Astazi i se spune „tatal polenului crud”

In 2006  a scris o carte „Ces pollens qui soignent” („Aceste polenuri care vindeca”) care s-a bucurat de mult succes, fiind publicata in mai multe editii.